La exact zece ani de la tragedia națională din clubul Colectiv, Andrei Găluț, solistul și singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, cântă din nou celebra piesă The Day We Die, de această dată într-un format acustic, alături de alți muzicieni supraviețuitori. Evenimentul marchează lansarea The Memento Project, un proiect caritabil care își propune să comemoreze victimele tragediilor care au zguduit România în ultimul deceniu, relatează publicația Cultura la dubă.
Proiectul cuprinde înregistrarea acustică și reorchestrată a două dintre melodiile emblematice ale trupei: The Day We Die și The Cage, prezentate printr-un videoclip cu imagini din studio. Inițiativa reunește nume cunoscute din scena underground românească, iar componența formațiilor pentru cele două piese este următoarea:
- The Day We Die: Cristian Răducanu (Bucium) – tobe, Vlad Bușcă (L.O.S.T.) – bas, Cosmin Lupu – chitară și voce, Mircea Becherescu – chitară, Mihai Grecea – chitară, Alex Penescu – pian, Costin Dumitrache – mellotron, Mihai Balabaș (Bucium) – vioară, Andrei Găluț (Goodbye to Gravity) – voce & chitară.
- The Cage: Pavlos Popovici (The Longest Heartbreak) – tobe, Andrei Zamfir – bas, Cosmin Lupu – chitară & voce, Mircea Becherescu – chitară, Mihai Grecea – chitară, Costin Dumitrache – chitară, Andrei Găluț – voce & chitară.
Înregistrările au fost realizate la El Studió, studioul lui Mihai Grecea, unde s-a filmat și videoclipul. Mixingul cântecelor a fost realizat de Dan Georgescu, iar masteringul a fost semnat de Costin Dumitrache la Constantine Mastering.
„Cred că oamenii trebuie să-și amintească ce ni s-a întâmplat și sper ca acest omagiu să-i inspire să aducă partea lor de bine în lume. Doar împreună putem să lăsăm acest loc mai frumos, mai sigur și mai cinstit decât l-am moștenit”, spune Andrei Găluț. Citește articolul integral pe Cultura la dubă.























