16 persoane confirmate pozitiv, alte 16 declarate vindecate

Grupul de Comunicare Strategică a informat că până marți, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

De asemenea, din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București).

În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3282 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 16610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Proaspat Alb
Monumente funerare
Spalatoria GPC
JTTI
Florian Shaorma
curatare tapiterie

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 16 martie, ora 08.00 – 17 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1349 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6187 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Lista cazurilor de infectare, aici!


Apreciază
Distribuie