800 de oameni au vizitat muzeul în 6 ore

În doar şase ore, pragul Muzeului ,,Valeriu Literat” din Cetate a fost călcat de 800 de oameni. S-a întâmplat sâmbătă noaptea, începând cu ora 18.00, când s-a sărbătorit Noaptea Muzeelor. Nimeni n-a plătit bilet de intrare, iar numărul intrărilor a fost în creştere faţă de anul trecut, când s-au înregistrat 600. Cei mai mulţi dintre cei care au ţinut să vadă exponatele instituţiei de cultură au fost tineri.

,,În Noaptea Muzeelor, între orele 18.00-24.00, în ziua de sâmbătă, muzeul nostru a fost văzut de aproape 800 de vizitatori. La Făgăraş este cel de-al treilea an când organizăm aşa ceva, alăturându-ne astfel şi noi iniţiativei luate cu ceva ani în urmă la nivel european,”  a spus managerul muzeului, dr. Elena Băjenaru.

Muzeul din Cetate îşi deschide porţile în această noapte începând cu anul 2012. Pentru că vizitele sunt multe şi evenimentul s-a bucurat de succes trei ani la rând, conducerea instituţiei se gândeşte ca pe viitor să organizeze o noapte albă şi în data de 4 noiembrie. În acea zi, în anul 1923, s-a luat hotărârea de a fi înfiinţat un muzeu etnografic al Ţării Oltului, această dată rămânând în istoria lui ca momentul în care s-a pus piatra de fundament.

Primaria Soars - Pasti 2024
Moveos
Brutaria Dragus
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Isoplus Special - Pasti

(Cristina Cornilă)