Pe vremuri un sat fără nicio legătură cu Făgăraşul, despre Galaţi se ştie de la 1396. Este anul în care a fost atestat documentar. Timp de 600 de ani Galaţiul a avut autonomie şi organizare proprie, fiind alipit Făgăraşului doar în anul 1952, an din care îşi începe destinul ca şi „cartier” de oraş.
Aceste date reies din monografia făcută de părintele paroh Cornel Ursu, cel care slujeşte la Biserica din cartier.
„Mitropolitul Ardealului le-a cerut tuturor preoţilor să întocmească o mongrafie despre biserica în care slujesc şi zona din care fac parte, monografii pe care le vom preda la sfârşitul lui febuarie. Aşa am început să mă documentez despre Galaţi. Am citit lucrarea părintelui Nicolau Aron, „Şcolile şi bisericile din Ţara Făgăraşului”, cel care a slujit la începutul secolului XX în Galaţi. Am studiat şi lucrarea directoarei Elena Manta, „Galaţi – Făgăraş, loc de întâlnire a două binecuvântate ţinuturi româneşti”, Elena Manta fiind profesoară de limba română la Şcoala 4 din Galaţi. Am coborât cu monografia mea până în anul 1630”, a precizat părintele paroh.
Şi totuşi părintele deţine date mult mai îndepărtate ca şi istorie faţă de anul 1630. A descoperit că prima atestare documentară a cartierului în care slujeşte datează de la 1396. În decursul secolelor, Galaţiul a fost lovit de tot felul de calamităţi, de la incendii şi inundaţii la epidemii de tifos şi ciumă.
Tot în negura vremurilor se ascunde şi o veche biserică din lemn, despre care puţină lume ştie că a fost donată de locuitorii acestui sat celor din Cobor. Lăcaşul de cult, făcut numai din lemn, a fost desprins de fundaţii, a fost luat pe sus şi transportat în Cobor. Acesta fusese construit exact pe locul actualei biserici din Galaţi.
Istoria mai recentă a gălăţenilor îi găseşte pe aceştia, la 1952, alipiţi făgărăşenilor, moment din care Galaţiul nu a mai avut organizare proprie, ci a devenit cartier arondat.
(Cristina Cornilă)
