Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Economic • Neînţelegeri la împărţirea banilor de pe fotovoltaice

Neînţelegeri la împărţirea banilor de pe fotovoltaice

După ani de negocieri au venit şi primii bani, dar şi primele neînţelegeri. Membrii Asociaţiei „Margini-Branişte”, proprietarii celor 144 de hectare din Sumernă, Ucea de Sus, unde s-a construit un parc fotovoltaic, sunt nemulţumiţi de modul cum s-au împărţit banii primiţi din închirierea terenului lor.

Preşedintele asociaţiei, Cornel Costea, spune că anul trecut mai multe persoane au contestat în instanţă faptul că asociaţia va împărţi în mod egal dividendele, deşi unii aveau două drepturi, obţinute fie prin căsătorie, fie prin moştenire. La începutul lui decembrie, anul trecut, instanţa a respins cererea lor şi a rămas în picioare hotărârea asociaţiei.

Duminică, 16 martie, Adunarea Generală s-a întrunit pentru a stabili şi cine va primi dividende. Pe ordinea de zi au fost două propuneri: împărţirea banilor conform extrasului CF 682, unde sunt trecuţi 180 de membri ca beneficiari, pe de o parte, şi împărţirea dividendelor conform Anexei 51, unde sunt peste 200 de membri, pe de cealaltă parte.

Mobila SH
GAF Agregate Beclean
La doi pași
Reno Depo
Monumente funerare
Free Cash Point
Florian Shaorma
Dabo
Demgy
Amanet King Onix
Vibe

Majoritatea a decis ca banii să fie daţi după Anexa 51. Discuţiile au apărut din faptul că sunt persoane care apar în CF 682, dar nu şi în Anexa 51. Şi de aici nemulţumirile celor care nu doreau o restituire conform Anexei, ci conform extrasului CF.

Amănunte în ediţia tipărită a săptămânalului BZF – Bună ziua Făgăraş!

(Alexandru Socaciu)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Demgy
Vibe
La doi pași
Dabo
Free Cash Point
Monumente funerare
Amanet King Onix
Mobila SH
Florian Shaorma
GAF Agregate Beclean

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.