Star FM - TOP Header
Clarfon
Clarfon - decembrie
Acasă Cultură Toamna se numără bobocii

Toamna se numără bobocii

Luni, 15 septembrie, a fost prima zi de şcoală, prima dată când s-a auzit clopoţelul. Elevi, părinţi, învăţători, profesori, autorităţi locale, inspectori şi directori de şcoli, toţi au dat startul noului an şcolar cu emoţii, cu intonarea imnului de stat şi cu o scrută rugăciune de început.


Dintre toate festivităţile care au avut loc în Făgăraş, remarcată s-a făcut cea de la Liceul Teologic „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Făgăraş. Aici, pe lângă elevii din clasa 0 şi cei de liceu, dascălii şi părinţii lor, a participat şi ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, primarul Sorin Mănduc, protopopul de Făgăraş, părintele Marcel Dobrea şi inspectorul şcolar Mihaela Zugravu.

DSCN8133După slujba de Te Deum, oficiată de preoţi, elevii şi părinţii lor au participat la câteva alocuţiuni ale oficialităţilor prezente. „Astăzi a fost o zi impresionantă şi pentru noi, mai ales aici, în mijlocul copiilor noştri. Nu avem de ce să ne temem mai ales când suntem înconjuraţi de copii, care sunt darul lui Dumnezeu pentru noi.

Am privit la bucuria pe care o au copiii pe chipurile lor, la sinceritatea şi la emoţiile lor, parcă ne-am trăit propriile emoţii şi bucurii din copilărie. Acestea ne dau încredere în viitor şi ne întăresc în faţa pericolelor pe care le reprezintă mijloacele acestea virtuale, cum sunt calculatorul şi internetul”, a spus Mitropolitul Laurenţiu, la finalul festivităţii.

Nici primarul Sorin Mănduc nu a ocolit în discursul său problema aceasta a folosirii la vârste prea fragede a tabletei şi a computerului, în dauna cărţilor şi a învăţăturii.

Monumente funerare
Reno Depo
La doi pasi
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Rahe Invest
Florian Shaorma
UID Fagaras
Amanet King Onix
Targ de brazi
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025

„Dincolo de orice beneficiu am obţine prin folosirea calculatorului sau a tabletei, cred că şcoala şi rugăciunea ne vor ajuta să trecem prin încercările vieţii de zi cu zi. M-am bucurat să aud la fiecare instituţie de învăţământ pe unde am fost invitat imnul de stat, rugăciunea preoţilor. Acestea sunt valori cu care trebuie să ne creştem copiii”, a spus primarul, îndemnând tinerii să renunţe la calculator, tabletă sau telefon.

Poliţia va supraveghea şcoala

La conferinţa de presă ce a avut loc în cadrul Poliţiei Municipale din Făgăraş, comisarul Ovidiu Sîrbu a precizat că în fiecare instituţie de învăţământ, care a organizat festivităţi de deschidere de an, a fost trimis câte un reprezentant al poliţiei care s-a adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, cu privire la faptul că fiecare şcoală va fi supravegheată. DSCN8131

„Avem un plan de acţiune comun cu reprezentanţii inspectoratului şcolar judeţean, în principal pentru combaterea absenteismului, a violenţei în şcoli şi în perimetru acestora, atât în Făgăraş, cât şi în comunele învecinate”, a precizat comisarul Ovidiu Sîrbu.

 (Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Targ de brazi
La doi pasi
Victoria Federal IFN
Rahe Invest
UID Fagaras
Reno Depo
Mobila SH
Monumente funerare
Amanet King Onix
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.