Star FM - TOP Header
Clarfon - decembrie
Clarfon
Acasă Social Numărul total de administratori autorizaţi după cele două concursuri

Numărul total de administratori autorizaţi după cele două concursuri

La ora aceasta Făgăraşul are 32 de administratori autorizaţi, care au reuşit să-şi procure un atestat în acest sens, după ce au susţinut unul dintre cele două rânduri de examene organizate de Primărie.

Luna trecută viceprimarul Făgăraşului anunţa că primul examen a fost trecut de 13 persoane fizice şi 3 persoane juridice.

Acum a revenit cu bilanţul după cel de-al doilea concurs organizat în zilele de 6 şi 8 octombrie. Alte 15 persoane fizice au trecut acest test şi încă o persoană juridică.

Comisia care s-a ocupat de atestarea administratorilor va prezenta un raport Consiliului Local cu rezultatele examenelor, iar apoi îşi încheie activitatea pe anul acesta.

Amanet King Onix
Monumente funerare
Stand-up Diplomacy Tour
Reno Depo
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Mobila SH
Rahe Invest
Florian Shaorma
UID Fagaras

Cei care au picat sau care nu s-au prezentat la examen vor fi suspendaţi pentru următoarele patru luni, iar la începutul anului vor mai susţine o examinare. Până atunci exercitarea actului de administrare este considerată infracţiune, a explicat Cîrje.

Listele cu noii administratori autorizaţi – persoane fizice şi firme deopotrivă – vor fi transmise tuturor preşedinţiilor de asociaţii. Într-un termen de 30 de zile aceştia îşi vor contracta unul dintre administratorii cu atestat. Până acum la Făgăraş au existat 80 de administratori.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Rahe Invest
Reno Depo
Stand-up Diplomacy Tour
UID Fagaras
Monumente funerare
Amanet King Onix
Florian Shaorma
La doi pasi
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.