Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon 2
Acasă Monden Festivalul Medieval de la Sighişoara are loc între 23 şi 26 iulie

Festivalul Medieval de la Sighişoara are loc între 23 şi 26 iulie

Festivalul medieval de la Sighişoara a ajuns la cea de-a 23-a ediție. Festivalul va avea loc în ultimul weekend din iulie – între 23 și 26 iulie.

Tema din acest an este „Menestreli și Trubaduri – 5 secole de muzică și teatru medieval. Anul trecut, tema festivalului a fost Jacques de Molay, Marele Maestru al Cavalerilor Templieri, iar în 2013 a fost Vlad Dracul, Cavalerul Dreptăţii.

Ediția aceasta este organizată şi în memoria lui Sergiu Nicolaescu.

Ca în fiecare an, la festivalul medieval de la Sighișoara vor participa ansambluri de muzică medievală, trupe și companii de teatru (din România, Franța, Ungaria, Cehia) şi conferențiari.

Frizeria verde
Firma renovare
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Joy Fashion Outlet
Reno Depo
Monumente funerare
MCG Betoane
Proaspat Alb
Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
Benzinariile Recea & Soars
Florian Shaorma
Apartamente si garsoniere

În acest an organizatorii vor încerca și doborârea, în fiecare zi, a câte unui record mondial. Astfel, se va încerca realizarea celei mai mari spade din lume — Spada Titanilor — 4,60 metri, dar și celui mai mare drapel din lume — Drapelul Cavalerilor — 25-30 metri. Totodată, se va face un covrig cu diametrul de 20 de metri — Hrana Uriașilor, dar se va confecţiona şi cea mai mare mască populară din lume — Masca Vraciului Vindecător, de 4 metri înălțime.

Dacă vreţi să participaţi la festival, trebuie să ştiţi că accesul auto în Cetatea Medievală va fi interzis în perioada 24 – 26 iulie, cu excepția riveranilor.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Firma renovare
Victoria Federal IFN
Joy Fashion Outlet
Apartamente si garsoniere
Benzinariile Recea & Soars
Florian Shaorma
MCG Betoane
Proaspat Alb
Reno Depo
Amanet King Onix
Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
Frizeria verde
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.