Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • 30 ianuarie, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi
,

30 ianuarie, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gura de Aur sunt sărbătoriţi împreună la finalul lunii ianuarie. Deși în calendarul religios fiecare este pomenit separat această lună, Biserica îi prăznuieşte împreună, pe 30 ianuarie, pentru a le descoperi creștinilor că nu este unul mai mare decât altul.

O singură Biserică din Ţara Făgăraşului are hramul „Sf. Trei Ierarhi”, şi anume cea din Combinat.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este o sărbătoare a comuniunii, este ziua închinată celor mai importanţi episcopi şi dascăli ai învăţăturii ortodoxe din secolul al IV-lea creştin.

Sfântul Vasile cel Mare a lăsat în biserică o Sfântă Liturghie care se serbează de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei, şi pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Vasile.

Victoria Federal IFN
Dabo
Monumente funerare
La doi pași
Reno Depo
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Mobila SH
Demgy
Vibe

Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) a legat o prietenie atât de strânsa cu Sfântul Vasile cel Mare, încât se spunea despre ei că „sunt două trupuri, însă un singur suflet”.

Sfântul Ioan Gura de Aur sau Ioan Hrisostom a adunat într-un formular actele cultice şi rugăciunile şi a dat naştere Liturghiei care îi poartă numele şi care este cel mai des folosită.

 

sursa: crestinortodox.ro


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Vibe
Reno Depo
La doi pași
Monumente funerare
Florian Shaorma
Mobila SH
Demgy
Amanet King Onix
Dabo
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.