Arme albe și de foc, în Cetatea Făgărașului

Muzeul Țării Făgărașului „Valeriu Literat” găzduiește, începând de săptămâna trecută, o expoziție de arme albe și de foc, colecție care aparține Muzeului Național Bran.

Expoziția este amenajată în Turnul Thomory din Cetatea Făgăraș și cuprinde cele mai însemnate arme de factură orientală și occidentală utilizate în războaie, între secolele XVI – XX. Unele dintre ele provin din fondul regal, altele de la Muzeul Național de Artă al României.

De la începutul omenirii, până astăzi, războiul și armele au fost mereu în centrul atenției. Istoria le consemnează iar muzeele le păstrează și le oferă publicului spre a fi admirate, după cum aprecia profesorul Ioan Opriș, directorul Muzeului Peleș, prezent la vernisaj. În ciuda faptului că armele au avut mereu menirea de a suprima viața, ele rămân parte esențială în toate etapele importante ale istoriei acestei lumi.

În deschiderea vernisajului, directoarea Muzeului Țării Făgărașului, Elena Băjenaru, a subliniat importanța colaborării cu Muzeul Național Bran și a prezentat catalogul expoziției, editat în acest an de instituția pe care o conduce.

Sezar Forest - soferi profesionisti
Royall Security
Agromar
Amanet King Onix
Florian Shaorma - Pasti

Expoziția de arme va rămâne la Făgăraș până la sfârșitul acestui an.


Apreciază
Distribuie