Clarfon - oferta mai 2025
Clarfon - reducere mai 2026
Star FM - TOP Header
Acasă Social Se apropie Bikeathon 5.0
,

Se apropie Bikeathon 5.0

Bikeathon, cel mai mare eveniment sportiv caritabil din zonă, începe în mai puțin de două luni.

Membrii Fundației Comunitare Țara Făgărașului se pregătesc intens. La fel și bicicliștii și susținătorii, dar mai ales oamenii care au nevoie de sprijinul nostru.

18 proiecte au fost înscrise până acum pentru competiția aflată la cincea ediție. 9.510 lei este suma promisă până în acest moment pentru toate. Este doar 5% din totalul sumei necesară pentru toate cauzele care vor contribui la schimbarea comunității în care trăim.

Reno Depo
Monumente funerare
La doi pasi
Taboo
Sumi Agro - Mospilan
Mobila SH
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN

Peste 220 de bicicliști s-au înscris deja pentru evenimentul din 9 iunie, iar trei dintre ei au reușit să strângă deja 1.100 de lei în luna martie. Cei mai activi pentru cauzele pe care le-au adoptat au fost Matei Borca (450 de lei), Alexandru Greavu (400 de lei) și Constantin Dinu (240 de lei).

Făgărășenii și nu numai, care vor să contribuie la schimbarea în bine a comunității, se pot alătura cauzelor. Fie că pedalează, fie că donează. Implică-te, AICI!


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Taboo
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Amanet King Onix
La doi pasi
Monumente funerare
Mobila SH
Sumi Agro - Mospilan
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.