Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Făgărășeanul Paraschiva la deschiderea Jocurilor Invictus

Făgărășeanul Paraschiva la deschiderea Jocurilor Invictus

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Invictus 2018 a avut loc în Australia, sâmbătă, în fața a mii de oameni.

foto: Invictus Games România

În cadrul evenimentului de la Opera House, prințul Harry i-a încurajat pe militari să nu renunțe niciodată în fața provocărilor. La ceremonia din Sydney au fost prezenți și cei 15 sportivi care fac parte din lotul României, însoțiți de familie, prieteni, antrenori, dar și localnici.

Între cei care au participat la spectacolul organizat de Fundația Invictus Games și autoritățile australiene s-a aflat și Dumitru Paraschiva, alături de soția sa.

Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Reno Depo
Amanet King Onix
Monumente funerare
Mobila SH
Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat

Prima probă în care va intra în competiție făgărășeanul – canotaj în sală, se va desfășura luni, de la ora 10 (ora Australiei). A doua probă în care va da piept cu ceilalți concurenți va avea loc joi, 25 octombrie. Este pentru al doilea an consecutiv când plutonierul major, rănit în Afghanistan, participă la competiția internațională. 

Peste 500 de militari răniți în teatrele de operații, din 18 țări, vor concura la tir cu arcul, ciclism, atletism, canotaj, nataţie, volei şi săritura în lungime.

Jocurile Invictus sunt o competiție sportivă înființată în 2014, de prințul Harry de Wales al Marii Britanii, pentru a le oferi eroilor șansa de a lupta din nou.

prințul Harry al Marii Britanii/foto: Invictus Games România

Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Reno Depo
Mobila SH
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Body Spa

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.