Clarfon - oferta mai 2025
Star FM - TOP Header
Clarfon - reducere mai 2026
Acasă Social România, printre statele cel mai puțin afectate de coronavirus. Autoritățile iau noi măsuri de prevenție
, ,

România, printre statele cel mai puțin afectate de coronavirus. Autoritățile iau noi măsuri de prevenție

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că începând de duminică, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane.

Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.

Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.

De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.

În aceeași perioada, până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

A fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență.

Amanet King Onix
Mobila SH
Reno Depo
Florian Shaorma
Sumi Agro - Mospilan
La doi pasi
Taboo
Monumente funerare
Victoria Federal IFN

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, nu se eliberează certificate medicale de “om sănătos” și că pacienții care nu prezintă suspiciuni nu sunt testați pentru infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Până duminică, 8 martie, ora 13, la nivel național au fost confirmate 13 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României.

Dintre cei 13 cetățeni care au contactat virusul, 4 sunt declarați vindecați și au fost externați.

Starea de sănătate a pacienților internați este bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.734 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Se observă o ușoară scădere atât a numărului persoanelor aflate în carantină instituționalizată, cât și a celor aflate și în izolare la domiciliu, ca urmare a împlinirii termenului de 14 zile de la intrarea în aceste proceduri pentru persoanele care au venit în țară începând cu 22 februarie a.c.

În cursul zilei de ieri, 7 martie, au fost înregistrate 89 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 669 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Mobila SH
Sumi Agro - Mospilan
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Amanet King Onix
Taboo
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.