Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Patru victime în accidentul de la „Transilvania”, dintre care două au ajuns la spital
,

Patru victime în accidentul de la „Transilvania”, dintre care două au ajuns la spital

foto: Info Trafic Făgăraș

Accidentul grav petrecut luni seară pe strada 13 Decembrie s-a soldat cu patru victime, potrivit noilor informații oferite de Inspectoratul de Poliție Județean.

Victimele au fost evaluate medical la fața locului, iar două dintre acestea au fost ulterior transportate la spital și au rămas internate, potrivit informațiilor oferite de Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, pentru bunaziuafagaras.ro.

Două autoturisme s-au ciocnit frontal la intersecția străzii 13 Decembrie cu strada Narciselor, luni, în jurul orei 21.00. Una dintre mașini a ajuns într-un stâlp de iluminat din metal.

Dabo
Mobila SH
Vibe
Amanet King Onix
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Florian Shaorma
Reno Depo
Monumente funerare
Victoria Federal IFN

Polițiștii făgărășeni au întocmit dosar de cercetare penală și fac verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă, în acest caz.

În aeeași seară, la mai puțin de două ore după accidentul din Făgăraș, salvatorii au intervenit la un alul, care a avut loc pe DN1 la intrarea în localitatea Perșani. Detalii, aici.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Monumente funerare
Vibe
Dabo
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.