Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Or. Victoria Cine le mai furnizează medicamente?

Cine le mai furnizează medicamente?

Medicii de la Centrul de Permanenţă din Victoria mai au puţin şi ajung să cumpere medicamente pentru centru din banii lor! De două luni de zile, mai exact de la 1 iunie, s-a modificat legislaţia care prevedea aprovizionarea centrelor fixe de permanenţă prin Direcţia de Sănătate Publică ce o făcea, la rândul ei, prin intermediul Ambulanţei.

De la 1 iunie, Ambulanţa nu mai furnizează medicamente acestor centre. Ironia sorţii este că nimeni altcineva nu o poate face. Potrivit dr. Florin Prică, şeful Centrului de Permanenţă Victoria, centrul pe care îl conduce ar mai avea medicamente până în septembrie. Acesta a făcut recent o adresă la DSP Braşov prin care a mai cerut şi medicamente, dar a cerut şi lămuriri cu privire la cum vor fi aprovizionaţi.

Până acum medicamentele veneau prin Ambulanţă, iar banii pentru salarii veneau direct de la DSP. Până când DSP nu vine cu un răspuns la notificarea trimisă de şeful Centrului, medicii unităţii de la Victoria habar nu au cum şi dacă vor mai fi aprovizionaţi după luna septembrie, când se vor epuiza cu totul medicamentele.

Mobila SH
Dabo
Florian Shaorma
Reno Depo
Amanet King Onix
Monumente funerare
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Vibe
Victoria Federal IFN

(Cristina Cornilă)

 


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Dabo
Florian Shaorma
Mobila SH
Reno Depo
Vibe
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.