Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • Un tânăr a furat 10.000 de euro dintr-un apartament din Făgăraș
,

Un tânăr a furat 10.000 de euro dintr-un apartament din Făgăraș

sursa foto: pexels.com

Un tânăr de 19 ani, care a furat 10.000 de euro dintr-un apartament din Făgăraș, a fost reținut de polițiști.

Păgubitul, proprietar al unui apartament din cartierul Tudor Vladimirescu, a anunțat autoritățile pe 2 octombrie, în jurul orei 9:30, că din interiorul locuinței sale a fost sustrasă suma de aproximativ 10.000 de euro.

Vibe
Reno Depo
Dabo
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Demgy
Mobila SH
Monumente funerare

„În urma sesizării polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, iar în scurt timp, cercetările efectuate au condus la identificarea unui tânăr, de 19 ani, bănuit că ar fi pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate, de unde ar fi sustras o cutie metalică, în care s-ar fi aflat suma de bani menționată. Astfel, după ce au recuperat integral prejudiciul și după administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști și introdus în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Braşov, pentru o perioadă de 24 de ore”, a transmis IPJ Brașov.

A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” în care cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Vibe
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Demgy
Dabo
Reno Depo
Florian Shaorma
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.