Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Țara Făgărașului Accident cu cinci victime, între Ucea și Viștea
,

Accident cu cinci victime, între Ucea și Viștea

foto: Trafic Info Făgăraș

Un accident rutier grav s-a produs duminică, 13 iulie, între Ucea și Viștea. Au fost implicate două autoturisme, iar în urma coliziunii au rezultat cinci victime, dintre care două se aflau încarcerate, potrivit ISU Brașov.

La fața locului au fost mobilizate:

• un elicopter SMURD de la Mureș,

• trei echipaje SMURD,

• o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ),

Body Spa
Mobila SH
Monumente funerare
Amanet King Onix
Reno Depo
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN

• un echipaj de descarcerare,

• un echipaj de stingere cu apă și spumă.

“Echipajele operative acționează pentru extragerea persoanelor încarcerate, acordarea primului ajutor medical victimelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.Din păcate, una dintre persoanele încarcerate a fost declarată decedată”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Salvatorii continuă operațiunile pentru descarcerarea celeilalte victime rămase blocată în autoturism și pertru acordarea asistenței medicale celorlalte victime.

Misiunea este în desfășurare.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Mobila SH
Reno Depo
Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.