Caporalul Ciprian Olaru – dublucampion mondial, Alexia Tănăsescu – vicecampioană mondială și antrenorul Ioan Rîmbeț au dus numele Făgărașului pe podiumul mondial al karateului, după ce sportivii CSM au obținut performanțe istorice în Japonia, la cel mai prestigios campionat al disciplinei.
Între misiunile militare și orele petrecute în poligon, caporalul Ciprian Olaru transformă disciplina în performanță.
„Practic karate de aproximativ 20 de ani. O oră, două pe zi, mi-au fost de ajuns ca să ajung campion mondial. E a doua oară că ridic drapelul României la un campionat de înalt nivel”, spune sportivul făgărășean.
Olaru vorbește cu mândrie despre rolul său militar, pe care îl vede ca pe un frate de spirit al sportului de performanță.

„Între armată și karate am regăsit elemente comune: disciplina, seriozitatea și încrederea față de mine însumi. Mă mândresc că sunt militar în Armata României. Totodată sunt campion mondial și reprezint cu onoare tricolorul. (…) Suntem un colectiv unit, ne ajutăm și ne susținem reciproc în diferite situații”, a declarat Ciprian pentru emisiunea PRO Patria.
Performanța lui a impresionat și conducerea tehnică a CSM Făgăraș. Ioan Rîmbeț, antrenorul lotului, a vorbit despre nivelul înalt al competiției și valoarea echipei.

„Am câștigat la mama karateului acasă. Rezultatele au venit după muncă intensă, ani de pregătire, disciplină, respect, dorință, voință… Au devenit dubli campioni mondiali la echipele de seniori Kata. Karateul nu este doar un sport, este un mod de viață. Ciprian este foarte disciplinat, foarte devotat acestui sport, un exemplu pentru cei tineri”, afirmă antrenorul Rîmbeț.
La succesul delegației române au contribuit și alți sportivi din Făgăraș. Alexia Tănăsescu, vicecampioană mondială, își amintește emoțiile primei competiții de asemenea anvergură.

„Mi-am dorit de mică să particip la o competiție atât de mare și grea. Suntem o echipă foarte frumoasă, ne înțelegem foarte bine și ne antrenăm cu drag”, spune eleva Colegiului Național „Doamna Stanca” din Făgăraș.
Pentru Ciprian Olaru, medalia mondială are o încărcătură aparte. Aflarea veștii calificării a fost un moment emoționant.
„A fost o surpriză mare pentru noi. Gândul la aceste medalii ne-a determinat pe toți trei să fim mai puternici, mai siguri pe noi. Colegii mei ne-au felicitat, iar părinții mei au fost foarte bucuroși și mândri de mine. Știau că era singura medalie care îmi lipsea din palmares”, mai spune dublul campion mondial la karate.
Din poligon, la sala de antrenament, și apoi pe podiumul mondial, Ciprian Olaru demonstrează că rigoarea, echilibrul și perseverența pot transforma performanța în excelență, notează echipa PRO Patria.































