În timp ce aproape 1.000 de oameni protestau în Piața Victoriei din București, iar Clujul și Iașul strângeau sute de participanți revoltați de dezvăluirile din documentarul Recorder – „Justiție capturată”, la Brașov s-a consumat unul dintre cele mai neobișnuite momente ale valului de manifestații: un protest construit în jurul unui ceai cald, împărțit în tăcere. Momentul care a marcat seara și a devenit viral pe Facebook a fost gestul surprinzător făcut de două judecătoare de la Tribunalul Brașov, care au ieșit între protestatari cu un termos și au împărțit ceai.
Protestul a pornit de la un internaut care, observând că în Brașov nu fusese organizat nimic, și-a chemat prietenii pe Facebook „la un ceai cald” în fața Tribunalului. Mesajul său s-a viralizat rapid, iar până la ora 20:00 în fața instituției erau deja zeci de oameni, veniți în semn de solidaritate cu protestele masive din București, Cluj și Iași.
Participanții nu au scandat și nu au afișat pancarte, în schimb, au împărțit ceai și au discutat despre problemele din sistemul judiciar și despre documentarul Recorder, care a depășit trei milioane de vizualizări în doar două zile.
Judecătoarele au coborât în stradă
Magistratele Nicoleta Constantinescu, președinta Tribunalului Brașov, și vicepreședinta instituției, Nicoleta Lucaciu, au ieșit din clădire pentru a vorbi cu oamenii strânși pe trotuar.

Potrivit jurnalistului Liviu Ardelean, cele două judecătoare au vrut să transmită că înțeleg preocupările protestatarilor și că respectă societatea civilă.
Când s-au retras, judecătoarele au fost apludate în semn de mulțumire.
„S-au întors cu ceai”
La câteva minute după discuția cu participanții, cele două magistrate au revenit în fața Tribunalului cu un termos umplut cu ceai și au început să împartă pahare oamenilor care stăteau în frig. Momentul a surprins întreaga mulțime și s-a răspândit rapid în mediul online.
„S-au întors cu ceai. Cele două doamne judecător de la Brașov, care au vorbit cu oamenii adunați pașnic în fața instituției și s-au retras în aplauze, au revenit și au împărțit ceai protestatarilor”, a relatat Liviu Ardelean pe Facebook.
Valul de manifestații vine după publicarea documentarului Recorder, care expune mecanisme de influență și presiune în sistemul judiciar. Protestatarii din București, Cluj, Iași și alte orașe cer demiterea Liei Savonea, a conducerii DNA și a ministrului Justiției. Oamenii solicită și modificări legislative care să împiedice tergiversarea dosarelor penale până la prescripție.
Un nou protest este anunțat vineri, la ora 18:00, tot în fața Tribunalului Brașov.































