Clarfon - decembrie
Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Nicușor Dan promite reforme în justiție după dezbateri: „Se vor întâmpla lucruri”

Nicușor Dan promite reforme în justiție după dezbateri: „Se vor întâmpla lucruri”

captură video Facebook/banustefy

Președintele României, Nicușor Dan, a recunoscut că sistemul de justiție se confruntă cu probleme reale, însă a subliniat că orice acuzație trebuie susținută cu dovezi și că schimbările vor fi realizate doar în urma unor dezbateri consistente, estimate să aibă loc în aproximativ două luni. Șeful statului a avertizat că reformele nu vor fi făcute „în grabă”, pentru a asigura stabilitatea acestora.

„Se vor întâmpla niște lucruri în justiție, dar vreau să vă modulați așteptările, pentru că o să dureze”, a declarat Nicușor Dan, în fața unui grup de români care protestau în fața Ambasadei României de la Londra.

Președintele a indicat mai multe disfuncționalități ale sistemului, printre care puterea excesivă a președinților de instanță și modul de organizare a concursurilor pentru promovare.

„Președinții de instanță au multă putere, mult prea multă, și asta e o chestiune legislativă. Sunt de acord cu faptul că concursurile nu sunt corecte din cauza că sunt bazate numai pe niște lucrări și pe un interviu care este, evident, subiectiv. Se întâmplă ca oameni buni să nu promoveze, ba unii chiar nici nu mai concurează, știind că nu o să promoveze”, a afirmat acesta.

Nicușor Dan a explicat că procesul de reformă va începe prin ascultarea celor care reclamă abuzuri, urmând ca apoi să fie oferit spațiu și celor care se apără.

Expo gaini
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Targ de brazi
La doi pasi
UID Fagaras
Competente digitale
Reno Depo
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Monumente funerare
Rahe Invest

„Dăm microfon tuturor celor care reclamă abuzuri, după care vom da microfon celor care se vor apăra. Și o să avem o dezbatere, să modificăm, dar nu vreau să facem asta într-o săptămână, în zece zile, ci în două luni, ca să fie ceva stabil”, a spus președintele.

Întrebat despre numirea Liei Savonea la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu trei luni înainte de concurs, șeful statului a admis că a fost vorba despre o ilegalitate, dar a susținut că problema de fond este lipsa unui contracandidat.

„Că s-a organizat cu trei luni înainte sau cu trei luni după, într-adevăr a fost o ilegalitate, dar întrebarea este de ce nu a avut doamna Lia Savonea contracandidat. Eu spun că peste trei luni s-ar fi întâmplat același lucru”, a declarat Nicușor Dan.

Referindu-se la Consiliul Superior al Magistraturii, președintele a arătat că membrii acestuia au fost aleși de colegii lor în urma unor campanii interne, comparând procesul cu cel politic.

„E ca în politică. Unii și-au făcut campanie și au fost aleși, alții nu și-au făcut campanie și poate ar fi fost mult mai buni decât cei care sunt, dar nu au candidat”, a concluzionat șeful statului.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Rahe Invest
Reno Depo
Monumente funerare
La doi pasi
Competente digitale
Targ de brazi
Amanet King Onix
Mobila SH
Expo gaini
Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.