Clarfon - oferta februarie 2026
Clarfon - testare februarie 2026
Star FM - TOP Header
Acasă Braşov Universitatea Transilvania mărește taxele de școlarizare

Universitatea Transilvania mărește taxele de școlarizare

foto: facebook.com/unitbv

Studenții Universității Transilvania din Brașov (UNITBV) vor plăti mai mult pentru anul universitar 2026-2027. Consiliul de Administrație a aprobat, pe 17 februarie, majorarea taxelor de școlarizare cu aproximativ 9%, în linie cu rata inflației, relatează Educație Privată.

Programele din domeniile inginerie, științe economice, științe socio-umane, litere, drept, educație fizică sau sociologie vor avea, din toamnă, o taxă anuală de 4.200 lei, cu 350 lei mai mult față de anul universitar 2025-2026, conform hotărârii Consiliului de Administrație al UNITBV, analizată de Educație Privată.

Majorarea se aplică atât ciclului de licență, cât și celui de masterat, pentru formele de învățământ la zi, frecvență redusă sau învățământ la distanță, acolo unde acestea sunt disponibile. Creșterea este moderată comparativ cu alte centre universitare, însă vine într-un context în care bursele au fost reduse drastic, iar costul vieții de student depășește 2.000 de lei lunar.

Cele mai mari taxe se mențin la Facultatea de Medicină:

  • Medicină (licență): de la 7.750 la 8.400 lei/an
  • Asistență medicală generală și Balneofiziokinetoterapie: de la 5.100 la 5.500 lei/an
  • Laborator clinic: de la 3.850 la 4.200 lei/an
  • Masterat Medicină: de la 4.400 la 4.750 lei/an.

Creșteri și la Muzică

La Facultatea de Muzică, specializările cu taxă ridicată (Instrumente și Canto) vor crește de la 6.000 la 6.540 lei/an, iar programele cu taxă standard ajung la 4.200 lei.

La Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, masteratul „Strategii de afaceri” în limba engleză va urca de la 4.800 la aproximativ 5.250 lei/an.

Formarea psihopedagogică devine mai scumpă

Creșteri se înregistrează și la programele de formare psihopedagogică:

  • Nivel I+II: de la 700 la 750 lei/an
  • Postuniversitar nivel I: de la 2.000 la 2.100 lei/an
  • Postuniversitar nivel II: de la 1.300 la 1.400 lei/an.

Mai multe universități din țară au anunțat majorări, unele uriașe, pentru anul universitar 2026-2027. Citește articolul integral pe Educație Privată.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Monumente funerare
Amanet King Onix
UID Fagaras
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Rahe Invest
La doi pasi
Competente digitale

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.