Sute de oameni ajungeau de pretutindeni la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, pentru a-l găsi pe părintele Teofil. Mulți, din toate zările, îl știau de „părintele orb de la Sâmbăta”. Da, nu vedea lumea pe care o vedem noi. Nu vedea soarele. Nu vedea oamenii. Nu vedea din naștere. Dar vedea dincolo de această lume. Și răspândea lumină. Oamenii îl căutau pe părintele Teofil, pentru un cuvânt blând, pentru un sfat înțelept, pentru o fărâmă de liniște. Și plecau cu o îmbrățișare și cu o luminare a gândurilor. Se întâmpla în anii comunismului. Se întâmpla și în anii de după căderea lui. Până în 2009 când, la 80 de ani împliniți, părintele a plecat la Domnul.
Astăzi, pe 3 martie, părintele Teofil ar fi împlinit 97 de ani. Mulți oameni din Țara Făgărașului și de pretutindeni îi simt lipsa. Sau îi simt rugăciunea.
S-a născut pe 3 martie 1929, în satul liniștit Topârcea, din apropierea Sibiului, având numele Ioan.
Între anii 1935 și 1940 a urmat școala primară pentru nevăzători din Cluj-Napoca, apoi și-a continuat studiile la Timișoara, unde a parcurs atât cursuri speciale pentru nevăzători (1942–1943), cât și liceul pentru nevăzători, până în 1948. În acei ani de formare, însetat de sens și de Dumnezeu, l-a întâlnit pe sfântul părinte Arsenie Boca, de la care a deprins rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. O rugăciune care i-a devenit respirație și drum. O rugăciune pe care a rostit-o în predici și cuvântări pentru a o imprima în inimile celor pentru care vorbea.
Chemarea spre teologie l-a purtat la Facultatea de Teologie din Sibiu (1948–1952). La 1 aprilie 1953 a intrat în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După doar patru luni, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, a fost călugărit și a primit numele Teofil – „iubitor de Dumnezeu”.
Șapte ani mai târziu, tot de Adormirea Maicii Domnului, a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae Colan. După 23 de ani de diaconie, la 13 mai 1983, Mitropolitul Antonie Plămădeală l-a hirotonit preot și l-a așezat în slujirea de duhovnic.
Părintele Teofil (1929–2009) a fost și rămâne un reper al ortodoxiei din Ardeal și un om al bucuriei. Nu a văzut chipurile bătrânilor din biserică sau ale tinerilor care umpleau sălile de conferință. Dar le-a cunoscut frământările și le-a găsit alinare. A vorbit în peste 80 de orașe ale țării, a publicat 38 de cărți și a aprins, prin predici și conferințe, nădejdea în sute de mii de inimi.
A plecat la Domnul în 29 octombrie 2009 și își doarme somnul de veci la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
La 97 de ani de la nașterea sa, într-o lume atât de zbuciumată, într-o lume plină de zgomot și îndoieli, cuvintele părintelui Teofil coboară în inimi ca o adiere caldă a iubirii și bucuriei
„Pe mine două lucruri m‑au ajutat în viață: credința în Dumnezeu și cultura, pe amândouă le recomand.”
„Ce faci, te și face!”
„Roagă-te cum poti, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.”
„Gândiți frumos, ca să trăiți frumos!”
„Cea mai mare jertfă și rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie.”
