Guvernul a aprobat joi, la propunerea Ministerului Sănătății, o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate. 33 de medicamente noi vor fi introduse pe listă, iar pentru alte 19 vor fi extinse indicațiile terapeutice, măsură care ar urma să crească accesul pacienților la tratamente moderne, potrivit ministrului Alexandru Rogobete.
Anunțul a fost făcut de ministru într-o postare pe Facebook, în care a precizat că aceasta este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani.
„În doar șapte luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente și indicații terapeutice noi”, a transmis Rogobete.
Potrivit ministrului, introducerea noilor tratamente în sistemul public înseamnă că pacienții vor avea acces mai rapid la terapii moderne, unele dintre ele costând anterior zeci de mii de euro și fiind plătite integral de bolnavi.
„Astăzi, aceste medicamente sunt gratuite sau compensate și devin accesibile în sistemul public de sănătate pentru cei care au nevoie de ele”, a explicat acesta.
Printre noutăți se numără introducerea primului medicament radiofarmaceutic din sistemul public, Lutetium Vipivotide Tetraxetan, utilizat în tratamentul cancerului de prostată. În același timp, alte 14 medicamente noi vor fi incluse în Programul Național de Oncologie, pentru tratamentul mai multor tipuri de cancer, printre care melanomul, carcinomul hepatocelular, colangiocarcinomul, mielomul multiplu, macroglobulinemia Waldenström, limfoamele, cancerul pulmonar fără celule mici, cancerul mamar, cancerul de prostată, tumorile solide cu mutații genetice și tumorile gastro-intestinale stromale.
Actualizarea listei vizează și accesul la tratament pentru mai multe boli grave sau rare, precum arterita cu celule gigante, Hemoglobinuria paroxistică nocturnă, amiloidoza ereditară cu transtiretină, Miastenia gravis, tulburările din spectrul neuromielitei optice, deficitul de lipază acidă lizozomală și Boala Fabry.
În paralel, pentru 19 medicamente deja compensate vor fi extinse indicațiile terapeutice, ceea ce va permite utilizarea lor și pentru alte afecțiuni. Printre acestea se numără trombocitopenia severă la pacienți cu boală hepatică cronică, Sindromul Lennox‑Gastaut (o formă severă de epilepsie pediatrică), Boala Niemann‑Pick tip C, boala Still și artrita idiopatică juvenilă sistemică, alkaptonuria, nefropatia cu IgA, colita ulcerativă moderată sau severă, artrita psoriazică, febra mediteraneană familială, precum și anumite forme de cancer, inclusiv cancer pulmonar cu mutație BRAF sau cancer tiroidian diferențiat avansat.
Ministrul Sănătății a precizat că fiecare medicament introdus pe listă reprezintă „o șansă în plus la tratament, la timp câștigat și la speranță pentru pacienți și familiile lor”, adăugând că reforma accesului la tratamente va continua.































