Star FM - TOP Header
Clarfon - oferta mai 2025
Clarfon - reducere mai 2026
Acasă Social Făgărășeni prinși drogați la volan

Făgărășeni prinși drogați la volan

pexels.com

Doi bărbați din Făgăraș, în vârstă de 23 și 46 de ani, sunt cercetați penal după ce au fost depistați de polițiști conducând autoturisme sub influența substanțelor psihoactive, în urma unor controale rutiere desfășurate în municipiu și pe un drum județean din zonă.

Primul caz a fost înregistrat în 8 martie, imediat după miezul nopții. Polițiștii din cadrul Biroul Rutier Făgăraș, aflați în activități de monitorizare și control al traficului, au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe strada Negoiu din municipiu.

La volan a fost identificat un tânăr de 23 de ani. Pentru că au observat indicii specifice consumului de substanțe interzise, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat prezența substanțelor psihoactive în organism.

Reno Depo
La doi pasi
Mobila SH
Florian Shaorma
Ford Brasov
Amanet King Onix
Sumi Agro - Mospilan
Victoria Federal IFN
Taboo
Monumente funerare

Un al doilea caz a fost constatat la data de 10 martie, în jurul orei 13.30. În cadrul unui control în trafic efectuat de polițiștii din cadrul Secția de Poliție Rurală Voila, pe drumul județean DJ 104B, a fost identificat un alt conducător auto, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Făgăraș, care ar fi consumat, de asemenea, substanțe interzise.

În ambele situații, șoferii au fost transportați la unități medicale autorizate pentru recoltarea de probe biologice. Analizele de specialitate au confirmat rezultatele testărilor inițiale, respectiv prezența substanțelor psihoactive în organism, potrivit IPJ Brașov.

Polițiștii au deschis dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente. La finalizarea anchetelor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Taboo
Reno Depo
La doi pasi
Ford Brasov
Sumi Agro - Mospilan
Monumente funerare
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.