Un bărbat de 30 de ani din municipiul Făgăraș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că și-ar fi agresat fizic partenera și fiica, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri.
Incidentul a fost semnalat autorităților în data de 15 aprilie, în jurul orei 04:00, când polițiștii au fost sesizați cu privire la o situație de violență produsă într-o locuință din Făgăraș. La fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra partenerei sale și asupra fiicei lor.
În urma administrării probatoriului și a evaluării riscului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Reprezentanții IPJ Brașov transmit că orice formă de violență domestică este tratată cu fermitate, fiind dispuse măsuri imediate de protejare a victimelor. Totodată, autoritățile recomandă persoanelor aflate în situații de violență să solicite sprijin și să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru intervenție rapidă.





























