Consilierii locali din Făgăraș au aprobat în unanimitate, în ședința de ieri, proiectul de hotărâre care permite demolarea actualei clădiri a creșei Mămăruța și construirea uneia noi, pe același amplasament. Copiii vor fi relocați într-un spațiu nou.
Decizia vizează trecerea unui teren de 1.016 metri pătrați, împreună cu clădirea existentă a creșei (291 mp), din domeniul public în domeniul privat al municipiului. Procedura este necesară pentru desființarea construcției actuale și realizarea unei noi unități de învățământ antepreșcolar. Imobilul este situat pe strada Cerbului nr. 5.
Proiectul face parte dintr-o investiție finanțată prin Programul Național „Școli sigure și sănătoase”, în baza unui contract semnat între Ministerul Dezvoltării și administrația locală. Documentația arată că demersul a fost solicitat de Serviciul de implementare proiecte și are avize favorabile din partea Inspectoratului Școlar Județean Brașov și a conducerii Grădiniței cu program prelungit „Albinuța” – structură din care face parte creșa.
Potrivit raportului de specialitate, modernizarea este necesară pentru a asigura condiții corespunzătoare de funcționare pentru unitatea antepreșcolară.
Creșa Mămăruța este, în prezent, singura unitate de învățământ antepreșcolar funcțională din municipiul Făgăraș. Un spațiu nou, de pe strada Tăbăcari, va găzdui copiii pe toată durata desfășurării lucrărilor de pe strada Cerbului.






























