Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Sibiu • Bărbat lovit mortal de trenul Cluj – Brașov

Bărbat lovit mortal de trenul Cluj – Brașov

FB/ CFR Călători

Un bărbat de aproximativ 35-40 de ani a murit după ce a fost lovit de trenul de persoane care circula pe ruta Cluj-Napoca – Brașov. Accidentul a avut loc în apropierea gării din municipiul Mediaș, în cursul dimineții de duminică.

„Persoană în cauză a fost identificată, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani domiciliat în Mediaș”, a transmis IPJ Sibiu.

Incidentul s-a produs în jurul orei 10:50, pe magistrala CF 300, în apropierea stației CFR Mediaș, la km CF 333+700. Trenul implicat este IC 532, care circula pe relația Cluj-Napoca – Brașov, potrivit Poliției Sibiu.

Bărbatul, a cărui identitate nu a putut fi stabilită până în prezent, a fost lovit mortal de garnitură. Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați și s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a efectua primele cercetări.

În urma investigațiilor preliminare, autoritățile au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul eveniment.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Vibe
Reno Depo
Demgy
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Free Cash Point
Dabo
Mobila SH
La doi pași
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.