Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Braşov Cod portocaliu de caniculă în mare parte din Brașov și Sibiu, de marți
,

Cod portocaliu de caniculă în mare parte din Brașov și Sibiu, de marți

ANM

Județele Brașov și Sibiu se vor afla marți sub avertizări de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), cea mai mare parte a celor două județe fiind inclusă sub Cod portocaliu, în timp ce zone din estul județului Brașov rămân sub Cod galben. Avertizările sunt valabile de marți, ora 10.00, până miercuri, la ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, în județul Sibiu și în cea mai mare parte a județului Brașov valul de căldură se va intensifica, fiind prognozate temperaturi maxime cuprinse între 35 și 39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În unele zone, noaptea va deveni tropicală, cu temperaturi minime de peste 20 de grade.

În estul județului Brașov este în vigoare un Cod galben de caniculă. Aici sunt așteptate temperaturi maxime de aproximativ 31-32 de grade, însă și în aceste zone vor fi resimțite disconfort termic ridicat și condiții de caniculă, cu ITU la limita critică.

La nivel național, marți, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în cea mai mare parte a țării. Codul portocaliu mai vizează județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Botoșani și Iași, precum și părți din Harghita și Brașov.

Cele mai ridicate temperaturi sunt prognozate în vestul țării, unde județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș se află sub Cod roșu de caniculă. Meteorologii estimează maxime de 39-41 de grade Celsius, valori comparabile cu recordurile absolute ale lunii august, în timp ce temperaturile nocturne pot ajunge la 24-26 de grade.

ANM avertizează că valul de căldură va continua și în următoarele zile, iar temperaturile ridicate și disconfortul termic se vor menține în mare parte din țară.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Florian Shaorma
Body Spa
Monumente funerare
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.