Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Țara Făgărașului Poliția Brașov, controale ample în Făgăraș, Mândra, Șercaia, Beclean, Recea și Hârseni

Poliția Brașov, controale ample în Făgăraș, Mândra, Șercaia, Beclean, Recea și Hârseni

Polițiștii brașoveni au aplicat aproape 30 de amenzi, în valoare totală de peste 106.000 de lei, și au constatat șapte infracțiuni flagrante, în urma unei acțiuni ample desfășurate sâmbătă, 29 august, în municipiul Făgăraș și în localitățile Recea, Mândra, Beclean, Hârseni și Șercaia.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a comerțului cu produse contrafăcute și verificarea respectării legislației rutiere. În cadrul operațiunii, polițiștii au verificat peste 20 de operatori economici și au controlat în trafic aproximativ 100 de autovehicule.

Una dintre cele mai importante constatări a fost făcută în incinta Pieței Agroalimentare din Făgăraș, unde polițiștii au identificat șapte infracțiuni flagrante privind punerea în circulație de produse contrafăcute. Peste 700 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute au fost indisponibilizate, valoarea estimată a acestora fiind de aproximativ 44.440 de lei.

Pe linie fiscală, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 70.000 de lei, pentru nerespectarea obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Victoria Federal IFN
Mobila SH
Monumente funerare
Amanet King Onix
Reno Depo
Vibe
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Dabo

În cazul a trei operatori economici, verificările vor continua, reprezentanții legali fiind invitați să prezinte documente suplimentare pentru clarificarea aspectelor constatate.

Pe linie rutieră, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.529 de lei. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și patru certificate de înmatriculare, fiind retras și un card tahograf.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, cu sprijinul structurilor de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, ordine publică, rutieră, criminalistică și acțiuni speciale din cadrul IPJ Brașov.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Monumente funerare
Mobila SH
Vibe
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Dabo
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.