Kids & Family Rendezvous, o petrecere dedicată copiilor și părinților, va avea loc pe 25 septembrie la Cetatea Făgăraș, organizată de Casa de Cultură Făgăraș.
Evenimentul reunește muzică, dans, ateliere, baloane și tehnologie, într-o după-amiază gândită pentru a aduce familiile mai aproape unele de altele.
DJ-ul petrecerii va fi DJ Robobeat, un cobot care va mixa muzică pentru copii și părinți deopotrivă. Alături de acesta, o companie din Făgăraș va prezenta soluții de viziune computerizată, prin care camerele inteligente pot „vedea” și interpreta mediul înconjurător. Vizitatorii vor putea vedea coboți și tehnologii de imprimare 3D, precum și aplicații practice ale viziunii computerizate.
Rolul de moderator al evenimentului îi revine lui Vero Căliman, cunoscută pentru succesul festivalului BIG LITTLE din București. Aceasta va coordona ateliere și jocuri pentru cei mici. La eveniment va fi disponibilă și cartea sa pentru copii, „Iniminimioara”.
Accesul la eveniment se face exclusiv pe bază de invitație, care poate fi rezervată la numărul de telefon 0268 211 929, de luni până vineri, între orele 10:00 și 16:00.
Kids & Family Rendezvous va avea loc pe 25 septembrie, la Cetatea Făgăraș.
































