Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Braşov • Directorul Carfil Brașov: Am fost avertizați din martie că fabrica ar putea fi ținta unor sabotori
,

Directorul Carfil Brașov: Am fost avertizați din martie că fabrica ar putea fi ținta unor sabotori

ISU BV

Directorul fabricii de armament Carfil din Brașov, Mircea Petru Tanțău, spune că unitatea a primit încă din martie avertismente privind posibile acțiuni de sabotaj, cu câteva luni înainte de incendiul din 14 septembrie 2026. Inițial, el a crezut că focul izbucnit într-o hală din apropierea fabricii ar putea fi un act de răzbunare, dar și-a amintit ulterior de avertismentele primite. Luni seară, SRI și DIICOT au anunțat identificarea unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, implicată în provocarea incendiului.

„În ziua de 14, când am văzut locația care a fost incendiată și am văzut filmările, am crezut că este o răzbunare a cuiva care, probabil, a lucrat acolo și, eu știu, avea ceva nemulțumiri. Dar, după aceea, mi-am adus aminte de avertizările care ne-au fost făcute, transmise nouă, începând cu prima parte a acestui an, confirmate și reamintite și în luna august. Și m-am gândit că s-ar putea să nu fie doar o răzbunare, ci să fie un act de sabotaj”, a declarat Mircea Petru Tanțău la Antena 3.

Trei suspecți, vizați de mandate europene de arestare

Potrivit informațiilor prezentate de DIICOT, în dosar sunt implicați trei bărbați: doi cetățeni bieloruși și unul ucrainean, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare. Doi dintre ei au fost prinși și arestați preventiv în Germania, unde ar fi pregătit acțiuni similare, iar al treilea a fost localizat în Polonia.

SRI a anunțat că rețeaua era coordonată din Federația Rusă și că misiunile atribuite membrilor săi nu se limitau la România. Potrivit serviciului de informații, țintele stabilite de coordonatori includeau fabrici de armament de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial din regiune.

Incendiul a izbucnit pe 14 septembrie 2026, într-o hală industrială de pe platforma Carfil din Brașov, în imediata apropiere a companiei Carfil SA, producătoare de tehnică militară și armament, filială a Companiei Naționale Romarm.

Măsuri suplimentare de securitate la Carfil

Directorul fabricii spune că, după primele avertismente primite în primăvară, conducerea a întărit măsurile de securitate și a instruit personalul să semnaleze orice prezență suspectă, inclusiv în afara perimetrului fabricii.

„De când am fost înștiințați primăvara, de prin martie anul acesta, că s-ar putea să fim în atenția unor acțiuni ale unor sabotori, am intrat puternic în acțiune și am făcut un instructaj la tot personalul”, a declarat Tanțău.

Potrivit acestuia, aproape 600 de angajați au fost instruiți și au semnat că au luat la cunoștință procedurile de raportare a situațiilor suspecte.

„Deci, toți cei aproape șase sute de angajați sunt instruiți pe bază de semnătură ca, la orice sesizare privind cineva care nu are ce căuta în zona fabricii, în jurul fabricii – nu doar în perimetrul fabricii, ci și în parcare, eu știu, în zonele de proximitate –, să sesizeze automat ofițerul de serviciu și chiar să sune la 112”, a explicat directorul.

În plus, conducerea a intensificat verificările privind serviciile de pază, atât cele asigurate de fabrică, cât și cele realizate de o firmă privată care asigură paza înarmată.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Vibe
Free Cash Point
Demgy
Dabo
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Reno Depo
La doi pași
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.