Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Braşov • Un bebeluș de 3 luni a murit într-un accident, în zona „Hanul din Ardeal”. Trei persoane, transportate la spital

Un bebeluș de 3 luni a murit într-un accident, în zona „Hanul din Ardeal”. Trei persoane, transportate la spital

Un copil în vârstă de 3 luni a murit, marți seară, într-un accident rutier produs pe DN 13, la ieșirea din municipiul Brașov, în zona Hanul din Ardeal. Autoturismul în care se afla copilul, alături de trei adulți, a intrat în coliziune cu un autocamion care circula din sens opus. Celelalte trei persoane au fost rănite și urmează să fie transportate la spital, potrivit informațiilor transmise de ISU și IPJ Brașov.

Din primele date ale anchetei, accidentul s-ar fi produs după ce autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condiții care urmează să fie stabilite de polițiști. În urma impactului cu autocamionul, mașina a fost proiectată în afara părții carosabile.

Accidentul a fost anunțat în jurul orei 21:00. În autoturism se aflau patru persoane, iar pentru extragerea a trei dintre acestea a fost necesară intervenția echipajului de descarcerare.

La fața locului au fost mobilizate un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere cu apă și spumă, trei echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.

Potrivit ISU Brașov, celelalte trei persoane implicate în accident sunt:

  • Un bărbat de 35 de ani, care acuza dureri abdominale și la nivelul membrelor inferioare;
  • Un bărbat de 27 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral;
  • O femeie de 22 de ani, care acuza dureri la nivelul coloanei cervicale.

Cele trei victime vor fi transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate și investigații suplimentare.

Trafic blocat pe DN 13

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

Circulația rutieră este blocată în zonă și urmează să fie reluată după finalizarea cercetărilor.

Polițiștii le recomandă șoferilor care circulă în zonă să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile agenților prezenți la locul accidentului.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Free Cash Point
Demgy
Mobila SH
Amanet King Onix
Reno Depo
Vibe
Monumente funerare
Florian Shaorma
GAF Agregate Beclean
Dabo
La doi pași

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.