Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Braşov • Bărbatul de 85 de ani dispărut din Poiana Mărului, găsit mort într-un pârâu

Bărbatul de 85 de ani dispărut din Poiana Mărului, găsit mort într-un pârâu

Un bărbat în vârstă de 85 de ani, din comuna Poiana Mărului, care fusese dat dispărut după ce plecase de la domiciliu în seara zilei de 10 noiembrie, a fost găsit decedat într-un pârâu din apropierea localității. Trupul acestuia a fost descoperit în urma activităților de căutare desfășurate de polițiști, a anunțat IPJ Brașov.

Potrivit primelor verificări, bărbatul nu prezenta urme de violență, iar polițiștii nu au identificat indicii care să arate că acesta ar fi fost victima unei infracțiuni.

Corpul neînsuflețit a fost preluat de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Brașov și transportat pentru efectuarea necropsiei, care urmează să stabilească împrejurările decesului.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările in rem, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești.

IPJ Brașov anunțase dispariția bărbatului în vârstă de 85 de ani pe 11 noiembrie. Acesta plecase voluntar de la domiciliul său din Poiana Mărului în seara zilei de 10 noiembrie și nu revenise.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Dabo
Reno Depo
GAF Agregate Beclean
Free Cash Point
Vibe
La doi pași
Demgy
Florian Shaorma
Mobila SH
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.