A doua şansă pentru administratorii de bloc

Persoanele fizice care doresc să obţină atestatul pentru a deveni administratori au la dispoziţie o ,,sesiune de restanţe”. După ce la primul examen de atestare, de la începutul lunii septembrie, au reuşit să treacă testul grilă 3 făgărăşeni, Primăria a decis să organizeze un al doilea examen pentru sumplimentarea numărului de administratori.

Examenul va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie, de la ora 10.00, şi constă în rezolvarea unui test tip grilă şi două speţe. Dosarele de înscriere se depun la Compartimentul Asociaţii de proprietari din incinta Primăriei până în data de 3 octombrie, ora 12.00.

În zilele de 8 şi 9 octombrie, de la ora 10.00, vor fi re-evaluaţi cei care deţin deja un astfel de atestat. Şi ei trebuie să depună în prealabil un dosar de înscriere până în 3 octombrie. La prima etapă de re-evaluare au fost norocoşi 10 făgărăşeni, aşa încât putem spune că la ora aceasta sunt 13 cetăţeni în municipiu care pot din punct de vedere legal să defăşoare această muncă.

În ce priveşte persoanele juridice, 3 firme au îndeplinit condiţiile de atestare în etapa ce s-a desfăşurat la începutul lui septembrie. Autorizarea acestora poate continua şi în ,,sesiunea de restanţe”, la fel ca în cazul persoanelor fizice. Societăţile comerciale interesate să desfăşoare activitate de administrare imobile pot formula cereri de autorizare până în data de 3 octombrie.

Demgy
Amanet King Onix
JTTI
Florian Shaorma
Agromar

Comisia de atestare, examinare şi autorizare pentru toţi cei de mai sus este formată din 7 persoane din cadrul administraţiei publice şi a Consiliului Local, avându-l drept preşedinte pe viceprimar.
Până în prezent la Făgăraş au existat 80 de administratori la 132 de asociaţii.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie