A început Evaluarea Naţională

Elevii făgărăşeni care au terminat clasa a VIII-a au început astăzi Evaluarea Naţională, primul examen fiind la Limba şi literatura română scris. Mâine este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar pe 27 iunie – Matematică (scris).

Ei vor afla rezultatele în 29 iunie, până la ora 16.00, urmând ca în aceeaşi zi, până la ora 20.00, să poată fi depuse eventualele contestaţii. Dacă elevii intră în sală cu fiţuici sau cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare sunt eliminaţi din examen şi li se acordă nota 1 la proba respectivă, indiferent dacă au copiat sau nu.

Proaspat Alb
curatare tapiterie
Sezar Forest - soferi profesionisti
Royall Security

De asemenea, în cazul în care un elev refuză să predea lucrarea scrisă la sfârşitul celor 120 de minute ale probei, atunci el va fi eliminat din examen. Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginti, se va face în perioada 5 – 9 iulie.


Apreciază
Distribuie