Clarfon - ianuarie 2026
Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Religie A început Postul Crăciunului

A început Postul Crăciunului

Ultimul post din acest an calendaristic a început vineri, 14 noiembrie.

În mod tradițional, acest post debutează pe 15 noiembrie, dar, conform rânduielilor bisericești, dacă înainte de această dată este o zi de miercuri sau vineri, postul Nașterii Domnului începe mai devreme cu o zi.

Postul Crăciunului închipuie ajunarea de 40 de zile a Prorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament, care așteptau venirea unui Izbăvitor.

Este un post al bucuriei, pentru că el precedă o sărbătoare a bucuriei: Nașterea lui Hristos.

Reno Depo
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Competente digitale
Mobila SH
La doi pasi
Rahe Invest
UID Fagaras
Monumente funerare
Amanet King Onix

Despre folosul postului, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „postul potolește trupul, înfrânează poftele cele nesăbuite, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l luminează.”

Din cele 41 de zile de post, în 14 este dezlegare la pește.

foto: Doxologia

„Nu doar despre mâncare e postul. Ci despre tot ceea ce ne ține mintea și sufletul prinse în cele lipsite de sens ale lumii. Despre ascultare și neascultare e vorba atunci când alegem să postim sau să nu postim. Și dacă urlă patimile în noi, cu atât mai mult să alegem postul” – este îndemnul postat pe Facebook de Catedrala Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul din Făgăraș.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
La doi pasi
Reno Depo
Monumente funerare
Florian Shaorma
UID Fagaras
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Rahe Invest
Competente digitale

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.