A murit avocatul Gheorghe Gabor, fost deputat și consul al României

Gheorghe Gabor a trecut la cele veșnice, duminică, 2 august.

Trupul a fost depus în Catedrala Ortodoxă din Făgăraș, urmând ca slujba de sărăcustă să se desfășoare luni, 3 august, la ora 19:30.

Slujba de înmormântare va avea loc marți, 4 august, de la ora 12:30.

Gheorghe Gabor s-a născut în Voila, în anul 1942; a fost elev al Liceului Teoretic Doamna Stanca din Făgăraș, a absolvit Şcoala Tehnică Financiară Braşov și Facultatea de Drept Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.

A fost avocat în Baroul Braşov timp de 29 de ani.

În ianuarie 1990, Gheorghe Gabor a pus bazele Partidului Național Liberal, în Făgăraș, fiind primul președinte PNL Făgăraș, de după Revoluție.

Moveos
Amanet King Onix
Demgy
Royall Security
Victoria Federal IFN
curatare tapiterie
Proaspat Alb

Pentru scurt timp, a fost consilier local PNL (1992-1993).

A avut şi două mandate de deputat în Parlamentul României, în 2004, respectiv 2008. O bună parte din timpul petrecut în scaunul de parlamentar şi l-a dedicat muncii în comisia care a modificat Codul Civil şi Codul de Procedură Civilă.

În perioada 2012-2013, a deținut funcția de consilier în Cabinetul Primarului Municipiului Făgăraș.

Avocatul a fost numit consul al României în Republica Moldova în 6 iunie 2013.

Dumnezeu să îl odihnească!


Apreciază
Distribuie