A sunat alarma la Făgăraş!

S-a sunat alarma la Făgăraş, joi, 20 februarie. Cei care au intrat în panică, au făcut-o nejustificat, pentru că sirenele care anunţă dezastre au sunat numai pentru probele de rutină.

Cel puţin doi făgărăşeni n-au tremurat când au auzit ţiuitul sirenelor: primarul Sorin Mănduc şi consilierul Emil Negrea de la Protecţie Civilă. Ei ştiau că e ziua în care trebuie făcută verificarea aparatelor.

De două ori pe an sirenele Făgăraşului sunt verificate individual. Se face asta cu ajutorul unei firme specializate. În municipiu sunt amplasate 10 sirene, în diverse puncte strategice, din Galaţi şi până pe platforma industrială, astfel încât gradul de audiobilitate la nivelul localităţii este de 100%.

Potrivit consilierului Emil Negrea de la Protecţia Civilă, sirenele există în Făgăraş de prin anii ’80. Ele trebuie să anunţe tot ce e mai rău pe pământ: accidente chimice, inundaţii, cutremure sau războaie. În funcţie de tipul de dezastru anunţat, sirenele au timpi diferiţi de alarmă.

Agromar
Primaria Soars - Pasti 2024
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma - Pasti
Brutaria Dragus

Marţi, 25 februarie, puteţi citi în ziarul Bună Ziua Făgăraş unde sunt amplasate toate cele 10 sirene ale municipiului.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie