Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • A vrut să-și calce mama cu mașina de teren

A vrut să-și calce mama cu mașina de teren

Un tânăr de 20 ani a încercat să o accidenteze pe mama sa cu autoturismul pe care îl conducea.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Brașov, evenimentul s-a desfășurat pe fondul unor conflicte mai vechi.

În seara zilei de 25 iulie, bărbatul a patruns cu autoturismul pe o fâneață a familiei, aflată în comuna Poiana Mărului. Șoferul a accelerat brusc și s-a îndreptat în direcția în care se afla mama sa, cu intenția de a o accidenta.

Femeia s-a ferit și s-a refugiat după o căpiță de fân, însă tânărul a continuat să o urmărească până la intervenția tatălui său.

Reno Depo
Free Cash Point
Demgy
Vibe
La doi pași
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Monumente funerare
Dabo
Mobila SH

Acum, el este acuzat de tentativă la omor și a fost reținut pentru comiterea acestei infracțiuni, fiind introdus în arestul I.P.J. Braşov.

Bărbatul a fost prezentat astăzi Tribunalului Braşov, care a dispus masura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea completării materialului probator şi soluţionării cauzei.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Vibe
Demgy
Dabo
Florian Shaorma
Monumente funerare
La doi pași
Free Cash Point
Reno Depo
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.