Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță că, în noaptea de luni spre marți, 20 iulie – 21 iulie 2026, între orele 00:00 și 02:00, circulația va fi închisă pe sensul Sibiu – Sebeș, pe autostrada A1, în zona municipiului Sibiu.
Restricția este necesară pentru montarea unui panou cu informații variabile.
Pe durata intervenției, traficul va fi deviat pe următoarea rută:
Boița → A1 (nod rutier Sibiu Sud Cisnădie) → DN 1 (în municipiul Sibiu) → intersecție DN 1 cu DJ 106 → DJ 106 → A1 (nod rutier Sibiu Est) → Sebeș.
Circulația pe sensul opus, Sebeș – Sibiu, nu va fi afectată.
DRDP Brașov precizează că, pe parcursul acestei săptămâni, vor avea loc mai multe restricții similare pe autostrada A1, despre care șoferii vor fi informați din timp.
Conducătorii auto care tranzitează zona sunt rugați să circule cu prudență și să respecte indicațiile agenților de circulație.





























