Accident teribil în apropiere de Victoria

Joi, 9 ianuarie, un accident teribil s-a produs între localităţile Ucea de Jos şi Ucea de Sus, pe drumul care duce înpre oraşul Victoria. Condiţiile meteo şi viteza au fost principalele cauze.politiePERMIS-1024x900

Potrivit comandantului Poliţiei din Victoria, cms. şef Marian Filipoiu, accidentul s-a produs în jurul orei 15.50, iar un pasager a murit pe loc.

„Autoturismul marca Citroen, înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani din comuna Porumbacu de Jos, a derapat din cauza carosabilului umed şi a ceţii dense de la momentul respectiv, izbindu-se de un cap de pod. Pasagera din dreapta, soţia şoferului, în vârstă de 45 de ani, a decedat pe loc. Urmează să se stabilească cu exactitate împrejurările producerii accidentului şi faptele de care se face vinovat şoferul”.

Tot şeful Poliţiei spune că şoferul, care a scăpat doar cu mici zgârieturi, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Accidentul a avut loc pe DJ 105C, iar din primele cercetări reiese şi faptul că viteza cu care circula bărbatul din Porumbacu nu era corespunzătoare condiţiilor meteo.

Royall Security
curatare tapiterie
Proaspat Alb
Agromar
Florian Shaorma - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024
Amanet King Onix

Se pare că tragediile de pe şosele nu îi sperie pe şoferi. Acum mai puţin de o lună, pe 17 decembrie, între localităţile Mândra şi Şercaia, un tânăr de doar 20 de ani şi-a pierdut viaţa din cauza vitezei şi a neatenţiei la volan.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie