Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Sport • Al 9-lea cel mai bun sportiv din lume la skandenberg este din Făgăraş

Al 9-lea cel mai bun sportiv din lume la skandenberg este din Făgăraş

Făgărăşeanul Ioan „Ursu” Puşcaşu a obţinut locul 9 la Campionatul Mondial de Skandenberg desfăşurat în Polonia, la Gdynia, în perioada 1-8 septembrie. La categoria sa, +110 kg, s-au înscris 32 de concurenţi, iar Puşcaşu a disputat şase meciuri pe care le-a câştigat şi alte două meciuri pe care le-a pierdut, în final devenind al 9-lea sportiv din lume la skandenberg.

La Campionatul Mondial s-au întrecut în puterea braţelor nu mai puţin de 2.000 de participanţi din toate colţurile ţării.

„Am participat la Campionatul Mondial după o accidentare suferită la umărul drept cu doi ani în urmă, când mă luptam cu un bulgar, la un concurs banal de la Caracal. După accidentare nu am mai putut face antrenamente serioase, iar la Campionatul European din luna mai anul acesta m-a durut foarte tare umărul şi am luat şi acolo doar locul 9. Îmi propun însă ca la anul să obţin titlul de campion mondial la categoria mea”, mărturiseşte „Ursu”.

Free Cash Point
La doi pași
Demgy
Amanet King Onix
Dabo
Monumente funerare
Vibe
Florian Shaorma
Reno Depo
Mobila SH

În vârstă de 34 de ani, sportivul este propriul lui antrenor. El este legitimat la Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de fier”. La ultima competiţie a primit sprijin financiar de la Consiliul Local pentru a putea suporta costurile deplasării.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Free Cash Point
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Reno Depo
Mobila SH
Demgy
Vibe
La doi pași
Monumente funerare
Dabo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.