Alina Bica încearcă să scape de condamnarea definitivă, în baza deciziei CCR

Alina Bica a contestat condamnarea definitivă, în baza deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind completele de cinci judecători, anunță Ziare.com.

Fosta șefă a DIICOT, condamnată la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, a depus la completul de cinci judecatori de la Înalta Curte o contestație în anulare împotriva acestei sentințe. Aceasta a fost depusă în cursul zilei de joi și încă nu a primit un termen de judecată. Este vorba de o cale extraordinară de atac, notează sursa citată.

Mișcarea făgărășencei, aflată în arest în Costa Rica, vine după ce CCR a constatat existenta unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, privind modul în care au fost constituite completele de cinci judecători. Formarea completului de apel este unul dintre motivele de contestație în anulare.

Benzinaria Recea - Pasti 2024
Monumente funerare
JTTI
Amanet King Onix
Agromar
Demgy
curatare tapiterie

Bica a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, pe 26 iunie, în dosarul în care au fost implicați milionarii Ovidiu Tender și Adriean Videanu. Fostul ministru al Economiei a fost, însă, achitat definitiv. Decizia în acest caz a fost luată cu majoritate de 4-1. Completul de 5 judecători a menținut sentințele date în faza de fond a procesului.


Apreciază
Distribuie