Clarfon - testare iunie 2026
Clarfon - oferta iunie 2026
Star FM - TOP Header
Acasă Social Alina Bica își află sentința la sfârșitul lunii

Alina Bica își află sentința la sfârșitul lunii

Procurorii DNA au solicitat, ieri, condamnarea Alinei Bica, la închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu și luare de mită. Aceștia vor pentru făgărășeancă pedeapsa maximă prevăzută de lege. 

Înalta Curte a declarat finalizată cercetarea judecătorească în acest caz. Alina Bica nu a fost prezentă la proces, pentru că este plecată în Costa Rica, însă a fost reprezentată de un avocat, scrie ziare.com.

Acesta a arătat că fapta de luare de mită nu există în cazul clientei sale. Iar pentru abuz în serviciu consideră că fapta nu este prevăzută penală de lege, pentru că nu au fost încălcate norme din legislația primară. Așadar, avocatul a cerut achitarea Alinei Bica. Judecătorii vor pronunța sentința pe 29 mai, potrivit aceleiași surse.

Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Reno Depo
Body Spa

Făgărășeanca mai este implicată în două dosare. Ea a fost condamnată în noiembrie 2017, de instanța supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Bica mai are o condamnare primită în faza de fond a procesului, de 3 ani și 6 luni cu executare, tot pentru favorizarea făptuitorului. În același dosar este judecat și milionarul Horia Simu.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Body Spa
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Reno Depo
Monumente funerare
Mobila SH