Alocaţii europene pentru copii făgărăşeni

Copiii făgărăşeni ai căror părinţi muncesc în Uniunea Europeană, dar şi în ţări precum Norvegia, Liechtenstein, Islanda şi Elveţia, au dreptul la alocaţie oferită de statul unde părinţii îşi desfăşoară activitatea.

Potrivit lui Bogdan Taflan, de la Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, copiii care au părinţi ce-şi desfăşoară activitatea în alte ţări pot beneficia de alocaţii chiar în ţările respective. Conform directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov, Diana Borş, copiii românilor care muncesc cu contract de muncă în statele europene beneficiază, potrivit Regulamentului CE 1408/71, de alocaţii de susţinere din partea ţării unde aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Românii care vor să beneficieze de acest drept garantat de legislaţia europeană trebuie să facă o cerere la instituţia competentă cu plata prestaţiilor familiale din ţara unde îşi desfăşoară activitatea şi să completeze în dublu exemplar un formular european special, E411. Formularele sunt trimise apoi în România, pentru a fi completate de autorităţile din ţara noastră.

Agromar
curatare tapiterie
Proaspat Alb
Moveos
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Monumente funerare
Benzinaria Recea - Pasti 2024

Motivul pentru care copii pot beneficia de aceste alocaţii este unul de ordin financiar. Alocaţiile oferite din guvernele ţărilor vestice pot fi şi de 10 ori mai mari decât în România.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie