Asociația Părinților Copiilor cu Autism reacționează ferm după declarația șocantă a liderului AUR, George Simion, care, aflat la Bruxelles, a folosit termenul „autist” ca insultă la adresa contracandidatului său, Nicușor Dan. Într-un mesaj public, asociația își exprimă profunda indignare și califică afirmația drept „regretabilă, inacceptabilă și profund ofensatoare”.
„Domnul Simion utilizează în mod abuziv și denigrator termenul «autist», într-un context menit să discrediteze un contracandidat, dar care, în fapt, jignește și marginalizează o întreagă categorie de cetățeni”, se arată în reacția oficială.
Asociația subliniază că astfel de declarații nu doar că perpetuează stereotipuri periculoase, ci reprezintă o formă de discriminare directă, prin folosirea unui diagnostic medical într-un context jignitor. „Este o încălcare a demnității persoanelor autiste, garantată de Constituție și de legislația în vigoare”, se precizează în comunicat.
AUTISM ROMÂNIA amintește că nu este prima dată când George Simion recurge la astfel de afirmații. În 2021, acesta a făcut o remarcă similară la adresa fostului premier Florin Cîțu. Atunci, asociația a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), însă fără un rezultat concret.
Acum, AUTISM ROMÂNIA solicită din nou intervenția CNCD și sancționarea fermă a liderului AUR, în numele responsabilității publice și al respectului față de persoanele cu autism. „Într-o societate democratică, politicienii ar trebui să dea dovadă de responsabilitate, respect și empatie, nu să alimenteze discriminarea și stigmatizarea”, avertizează organizația.
Asociația face apel și la instituțiile statului, la mass-media și la societatea civilă să condamne public acest derapaj și să susțină construirea unei societăți incluzive, în care fiecare persoană – indiferent de neurotip – să fie tratată cu respect și demnitate.
AUTISM ROMÂNIA este o organizație nonprofit fondată în 2001, care promovează drepturile persoanelor cu autism și oferă sprijin familiilor acestora prin activități de advocacy, consiliere și formare, contribuind activ la incluziunea socială și profesională a persoanelor neurodivergente.
CONTEXT
Liderul AUR și candidat la Președinția României, George Simion, a stârnit un val de reacții negative în spațiul public, după ce a folosit termenul „autist” într-un sens jignitor, într-un schimb de replici cu o jurnalistă.
Incidentul a avut loc la Bruxelles. Întrebat de o reporteră Pro TV despre agenda zilei, liderul AUR a reacționat vizibil iritat și a declarat: „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”
Declarația a fost surprinsă pe camerele de filmat și publicată ulterior de ȘtirileProTV.ro.























