Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Braşov Autostrada Sibiu – Făgăraș avansează. Două loturi au depășit 35% stadiu fizic
, ,

Autostrada Sibiu – Făgăraș avansează. Două loturi au depășit 35% stadiu fizic

Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu

Lucrările la Autostrada Sibiu – Făgăraș (A13) progresează pe toate cele patru loturi aflate în execuție, cele mai avansate tronsoane atingând stadii fizice de peste 35%, a anunțat, luni, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

La finalizarea investiției, programată pentru 2028, timpul de deplasare dintre Sibiu și Brașov ar urma să se reducă cu aproximativ o oră. Autostrada are o lungime totală de 68 de kilometri, este executată integral de compania Makyol și are o valoare de 6,39 miliarde de lei, finanțată din fonduri europene nerambursabile.

Cel mai avansat tronson este Lotul 3 Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus (17,6 km), cu un stadiu fizic de 38%. Constructorul lucrează la toate cele 28 de structuri de pe traseu, au început lucrările la nodurile rutiere de la Arpașu de Jos și Victoria, iar toate coloanele, însumând peste 35.500 de metri, au fost armate, betonate și cofrate. Terasamentele totalizează peste 455.000 de metri cubi de umpluturi și peste 1,3 milioane de metri cubi de săpături.

Pe Lotul 2 Avrig/Mârșa – Arpașu de Jos (19,9 km), stadiul fizic a ajuns la 36,7%. Se execută lucrări la nodul rutier Avrig – Mârșa, la toate cele 25 de structuri și la Centrul de Întreținere și Coordonare. Din cei 500.000 de metri cubi de excavații prevăzuți au fost realizați 315.000. Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 500 de muncitori și 130 de utilaje.

Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu

Loturile 1 și 4 înregistrează stadii fizice mai reduse. Pe Lotul 1 Boița – Avrig/Mârșa (14,25 km), avansul este de 12,4%, constructorul lucrând la toate cele 26 de structuri și excavând aproximativ 100.000 de metri cubi de pământ, cu 400 de muncitori și 148 de utilaje mobilizate.

Pe Lotul 4 Sâmbăta de Sus – Făgăraș (16,2 km), stadiul fizic este de 13,13%, lucrările de decopertare fiind finalizate, iar săpăturile, umpluturile și lucrările la cele 25 de structuri aflându-se în derulare – inclusiv forarea, armarea și cofrarea piloților


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Mobila SH
Monumente funerare
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.