Pompierii brașoveni intervin luni după-amiază la un eveniment rutier produs pe DN1, la intrarea în municipiul Codlea dinspre Vlădeni, unde un autotren s-a răsturnat parțial în afara părții carosabile.
Șoferul autocamionului ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat, conform Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN1, la ieșirea din Codlea către Făgăraș. Un echipaj de poliție este prezent la fața locului și dirijează circulația alternativ, pentru a evita producerea altor incidente.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, vehiculul prezintă scurgeri de carburant, motiv pentru care echipajele sosite la fața locului au acționat imediat pentru prevenirea unui incendiu.

La intervenție participă o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă dotată cu modul de hidroperforare, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Brașov.
Pompierii acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru limitarea efectelor provocate de scurgerile de combustibil.
Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile agenților rutieri. Traficul va fi reluat în totalitate după finalizarea intervenției și îndepărtarea vehiculului avariat de pe carosabil.
























