Bani pentru persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap şi asistenţii lor s-au obişnuit să afle de la o lună la alta că nu-şi vor primi salariile. Cel puţin aşa a fost în fiecare an, mai ales în trimestrul al treilea din an, când Executivul lasă pe sec circa 200 de făgărăşeni aflaţi în această situaţie. De data aceasta, însă, primesc şi o veste bună, aceea că cel puţin o jumătate de an îşi vor primi banii la timp în fiecare lună. De la bugetul de stat a fost virată prin Direcţia de Finanţe Braşov o sumă care ar trebui să acopere necesarul cu salariile şi indemnizaţiile cel puţin o jumătate de an, adică 1,59 milioane lei.

La Făgăraş sunt 170 de asistenţi care primesc salarii pentru că au în grijă persoane cu handicap şi încă 30 de persoane cu handicap care primesc indemnizaţii pentru a-şi plăti ele însele îngrijitori.

Diferenţa între aceste două tipuri de plăţi constă în aceea ca salariaţilor li se asigură şi contribuţiile lunare pe lângă salariu, pe când indemnizaţiile nu cuprind contribuţii către sănătate, şomaj sau impozit pe venit. În momentul de faţă aceste plăţi s-au făcut până inclusiv pe luna februarie pentru toţi cei 200 de făgărăşeni, spune Bogdan Taflan – şeful Serviciului de Asistenţă Socială.

Demgy
Brutaria Dragus
JTTI
Sezar Forest - soferi profesionisti
Agromar

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie