Star FM - TOP Header
Clarfon - noiembrie
Clarfon
Acasă Social Bărbat arestat după ce a înșelat doi vârstnici din Făgăraș prin telefon, cu promisiunea unui premiu fals
,

Bărbat arestat după ce a înșelat doi vârstnici din Făgăraș prin telefon, cu promisiunea unui premiu fals

pexels.com

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș desfășoară cercetări într-un dosar penal de înșelăciune, după ce un bărbat în vârstă de 54 de ani, din București, ar fi păcălit două persoane din Făgăraș, prin metoda „premiului fictiv”. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ancheta a fost declanșată în luna mai, după ce un bărbat de 85 de ani s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Făgăraș și a sesizat că a fost înșelat de un necunoscut care s-a recomandat ca fiind directorul unei companii de telefonie mobilă, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov. Acesta i-ar fi comunicat că a câștigat un premiu în valoare de 8.900 de lei, dar pentru a-l putea încasa, ar fi trebuit să achite două comisioane, în valoare totală de 2.898 lei.

Ulterior, în cadrul investigațiilor, polițiștii au stabilit că același bărbat ar fi apelat, în aceeași manieră, și o femeie de 81 de ani, din Făgăraș, de la care ar fi obținut suma de 1.800 lei.

Monumente funerare
Reno Depo
La doi pasi
UID Fagaras
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Amanet King Onix

În baza probelor administrate, la data de 5 iunie, polițiștii, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în municipiul București, la locuința suspectului. Cu această ocazie, au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză.

După finalizarea percheziției, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Făgăraș, unde a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a admis propunerea procurorului de caz și a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „înșelăciune”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. La finalizarea anchetei, va fi propusă soluția legală în cauză.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Monumente funerare
La doi pasi
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Reno Depo
UID Fagaras

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.